Diete si nutritie

Publicat Miercuri, 05 octombrie 2016 , ora 13:12, de Administrator

Confesiunea unei foste obeze: Cum mă simt după ce am slăbit

„Sunt cel mai veche dintre cei care fac parte dintr-un program de foști obezi în mediul online. Acum ceva timp cântăream 352 de kilograme.

...Sau 356. Problema este că nu știu cu exactitate cât cântăream la început. Mă simțeam leneșă, neatractivă, proastă și încăpățânată că nu reușeam să țin o dietă.

Acum port mărimea 42, iar să pierd în greutate este din ce în ce mai greu. Colegii mei mă felicitau de fiecare dată când reușeam să slăbesc ca și cum aș fi luat un premiul Nobel. Într-un mod foarte obscen faptul că oamenii mă plac mă face să mă simt bine și devine din ce în ce mai dificil. Obezitatea în zilele noastre pare ceva normal așa cum este prezentată la știri. Numai că social vorbind este încă foarte în regulă să îi urăști pe obezi. Povestea vieții mele: am urmat dieta cu foarte puține calorii (VLCD) care îmi permitea să mănânc 800 de calorii pe zi, de obicei în formă lichidă, și care de obicei funcționează la obezii care nu au reușit să slăbească mâncând plante. A mea nu a fost supervizată sau lichidă, din acest motiv a fost mai greu. În fiecare dimineață mâncam zmeură și beam o cană de cafea deoarece cafeaua mă face să nu-mi mai fie așa foame. Mergeam acasă și mâncam jumătate din cină pentru ca soțuml meu să nu-și dea seama că țin cură de slăbire. Să mănânci 800 de calorii pe zi nu ajută deloc creierul care funcționează mai încet. Întreaga ta viață devine un mumăr pe o hârtie, 758 de calorii astăzi? Excelent, dar ești încă un porc gras. 811, esți un ratat grasule. 

În timpul facultății am încercat tot felul de diete. Toate acestea spuneau că senzația de foame vine de la deshidratare, așa că o lună întreagă am băut 5 litri de apă în fiecare zi. Este de departe dieta mea favorită. De fiecare dată întâmpinam aceeași problemă. Pierdeam 10 kilograme foarte repede și după nu se întâmpla nimic. Când am adoptat dieta cu zmeură și cafea m-am simțit fără control, aveam gândirea anorexicilor. 5 luni mai târziu eram încă obeză, dar nu mai aveam întrebări ca „Oare o să încap pe locul din avion?”. Acum sunt în etapa de menținere. Mănânc 1500 de calorii pe zi și fac exerciții cardio. Am încercat să fiu vegetariană pentru un an, apoi am încercat dieta cu carbohidrați puțini, dar a început să-mi cadă părul așa că am renunțat. Trei ani mai târziu am luat în considerare operația. Operația te pune la o dietă de 600-800 de calorii  și să iei suplimente cu vitamine care își taie senzația de foame. Am pierdut foarte multe kilograme. Am ajuns să fac exerciții zilnic și să mănânc 1200 de calorii. În final grăsimea mea nu mă face invizibilă, mă face doar grasă. 

Cert e că nu știu nimic despre a pierde în greutate. Nimeni nu știe. Unele calorii valorează mai mult ca altele, legumele de exemplu intră în această categorie. Să spunem că va trebui să te înfometezi pentru a-ți păstra sănătatea și fizicul imprecabil. Ai putea s-o faci? Pentru totdeauna? Ai putea fi fericit astfel? Mă îndoiesc că ți-ar plăcea. Dar este ceea ce trebuie să fac. 

ht_shannon_nt_120618_wmain.jpg









Ads