Uluitor: Doi medici ieseni fac operatii pe viu direct pe creier sanatate.rol.ro


Adaugat: Joi, 29 decembrie 2011


Uluitor: Doi medici ieseni fac operatii "pe viu" direct pe creier
Un cateter cat un fir de par e introdus in corp prin vena femurala, ajungand pana la creier. Pacientul e constient si discuta cu medicii in timp ce este operat.

Prima informatie surprinzatoare: operatie pe creier realizata prin picior. A doua surpriza: pacientul operat pe creier este constient pe toata durata interventiei si discuta permanent cu medicul.

Intins pe masa, pacientul poate urmari intreaga interventie pe un monitor, ca si cum s-ar uita la televizor.

Doi medici ieseni, Nicolaie Dobrin (40 de ani) si Alexandru Chiriac (35 de ani), de la Spitalul de Neurochirurgie, sunt printre putinii din tara care fac astfel de operatii.


Prin artera femurala se "transporta" la locul leziunii din creier pulbere, gel, balonase sau chiar firisoare de platina. "Transportul" se realizeaza cu ajutorul unui fir de grosimea celui de par, numai ca acesta este din plastic.

Dispozitiv mai mic de un milimetru


Pacientii care sufera de malformatii, anevrisme, hemoragii cerebrale sau fistule carotidocavernoase sunt operati cu ajutorul tehnologiei moderne, denumita tehnica de cateterizare a vaselor din creier sau embolizare.

Totul se face prin artera femurala. Pe aici se introduce un dispozitiv de dimensiuni mai mici de un milimetru denumit microcateter. Acest dispozitiv este condus prin vasul de sange si ghidat pana la nivelul unei emisfere din creier. Odata ajuns in creier, incepe sa caute problema vasculara pentru a putea interveni chiar in acel loc.

"Metoda se foloseste atat ca procedura de diagnosticare cat si pentru tratament. Instrumentele folosite sunt de mare finete pentru a putea fi ghidate pana la locul leziunii din creier", a explicat dr. Nicolaie Dobrin, medic primar neurochirurg in cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iasi.

Toate miscarile prin creier sunt transmise pe un ecran cu ajutorul razelor X, aparatul fiind pozitionat deasupra pacientului. Substantele de constrast introduse in creier prin firul de plastic ajuta echipamentele sa filmeze in interiorul creierului.

De la picior la creier, intr-un minut

Barbatul, in varsta de 54 de ani, a fost internat in spital cu simptome care indicau o afectiune neurocerebrala. Pacientul a fost culcat pe masa de operatie si conectat cardiovascular la aparate de monitorizare.

Cei doi medici, Nicolaie Dobrin si Alexandru Chiriac, impreuna cu un asistent, s-au pregatit de angiografia de diagnostic. Gata echipati, au sterilizat locul unde se va intra in organism prin artera femurala dreapta. Nicolaie Dobrin a introdus in artera varful dispozitivului si, incet, incet, a patruns in corpul barbatului.

In mai putin de un minut, firul, realizat dintr-un aliaj de plastic, trece prin partea toracica, umeri, gat si ajunge in emisfera stanga a creierului barbatului.

Pacientul vede pe ecran ce face medicul


Dupa ce a fost transportat dispozitivul de diagnostic, medicul zaboveste putin in zona creierului si priveste pe ecran traspunerea imaginii cu ajutorul Razelor X. "Sunteti fumator? E totul in regula?", l-a intrebat medicul pe pacient. Barbatul i-a raspuns si a privit si el odata cu medicul cum se vede creierul lui pe ecran.

Pacientul trebuie sa stea cu capul nemiscat, in pozitia ceruta de medici. El nu simte absolut nimic deoarece a fost anesteziat local. Dupa ce au stocat filmul si imaginile din partea stanga, medicii incep sa analizeze partea dreapta a creierului. Toata interventia a durat aproximativ 20 de minute. Singura urma este intepatura in artera femurala dreapta. Dupa aproximativ 10 minute, pacientul este mutat din nou in salon. "Nu am simtit nimic", a afirmat barbatul in timp ce era transportat.

Balonase umflate


Una dintre cele mai rare interventii realizate de cei doi medici specializati in operatii neurochirurgicale endovasculare a fost cea de reparare a carotidei. Era o pacienta care suferise traumatisme craniene dupa ce a fost izbita de asfalt de un tanar cu bicicleta. Leziunea ii producea femeii acel aspect de ochi bulbucati si era vitala interventia in cel mult 24 de ore.

"Este vorba despre fistula carotido-cavernoasa. Artera carotida a fost rupta si introduce sange cu presiune foarte mare in vene. Tratamentul in acest caz este numai endovascular, altfel nu este eficient", a relatat medicul Dobrin.

Aici a fost necesara micsorarea presiunii arteriale prin introducerea unui balon in zona afectata. "Avem un reper in varful microcateterului care ne arata ca balonul este introdus corect la nivelul leziunii. Scopul este sa inchidem aceasta bresa. Microbalonasul se umple cu o substanta de contrast. Odata balonasul umflat, vedem ca nu mai avem acelasi reflux in vene", a explicat medicul Nicolaie Dobrin. Femeia s-a recuperat complet in cateva zile si apoi a putut fi externata din spital.

SPECIALIZARE IN STRAINATATE

Costurile acestor operatii sunt foarte mari


Costurile interventiilor pe creier prin picior sunt extrem de mari:

Angiografie de diagnosticare - 200 de euro O spirala din platina - 2.000 de euro Embolizare a malformatiei - 5.000 de euro

"Noi comparam aceste interventii cu niste masini de lux. Sunt dispozitive foarte scumpe. Din fericire suntem inclusi in programul national de chirurgie endovasculara, program care ne acopera costurile atat a materialelor utilizate cat si a procedurii in sine", a explicat dr. Nicolaie Dobrin.

Cei doi medici s-au pregatit mai bine de zece ani pentru a putea practica aceste tipuri de operatii pe creier.

Medicul Alexandru Chiriac are 35 de ani si dupa anii de studiu din Romania a parcurs mai multe etape de pregatire in Franta si Belgia. Doctorul Nicolaie Dobrin are 40 de ani. S-a specializat pe acest tip de interventie la Institutul din Caen, Franta.



» vezi articolul original


sursa:







  • Taguri:

Comentarii

citeste ultimele comentarii adaugate pe site

Alte Articole

Cele mai citite azi




















Uluitor: Doi medici ieseni fac operatii "pe viu" direct pe creier